Avocat Becali: Sentinţa din dosarul „Valiza” nici nu-l ajută, nici nu-i îngreunează situaţia

Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Bărbuceanu, a comentat, marţi, la România TV, sentinţa decisă de completul de cinci judecători al ICCJ în dosarul "Valiza", în care finanţatorul Stelei a fost condamnat la încă trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, Vlad Bogdan, celălalt avocat al lui Becali, a precizat că vor face contestaţie la CEDO.

04 iun. 2013, 15:21
Avocat Becali: Sentinţa din dosarul „Valiza” nici nu-l ajută, nici nu-i îngreunează situaţia

 „Nici nu-l ajută,  nici nu-i îngreunează situaţia această sentinţă. Nu-l ajută cu nimic”, a spus Bogdan Bărbuceanu, avocatul lui George Becali.

Vlad Bogdan, celălalt avocat al lui Becali, a declarat la România TV că vor contesta decizia instanţei supreme la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Vom urma procedurile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Avem o grămadă de motive, avem motive de ordin juridic, de ordin tehnic, nu are niciun sens să le explic la televizor”, a declarat avocatul.

Vlad nu a dorit să comenteze evntualele sancţiuni pe care le-ar putea primi FC Steaua în acest caz, precizând că domeniul sportiv nu este de resortul său. „Fapta pe care a săvârşit-o domnul Becali, aceea de a promite o sumă de bani unor jucători, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu, potrivit reglementărilor internaţionale în materie de corupţie, reglementări ratificate şi de România, nu constituie infracţiune de dare de mită. Numai în ipoteza în care fapta era comisă cu scopul ca jucătorul să nesocotescă obligaţiile ar fi fost infracţiune. Este un comentariu valabil strict în domeniul penal. Ce e în domeniul sportiv nu e resortul meu şi nu vreau să discut”, a spus el.

Întrebat despre un alt dosar în care este cercetat Gigi Becali – „Avicola” – avocatul a declarat: „E un dosar format, ştiţi în ce condiţii s-a format, exclusiv cu scopul de a-l împiedica să părăsească ţara în noaptea respectivă (n.r. – în noaptea de 19 spre 20 mai)”.

Gigi Becali a primit o nouă condamnare, de această dată în dosarul „Valiza”, în care a fost judecat pentru dare de mită şi fals în acte. Finanţatorul Stelei a primit vestea sentinţei la penitenciarul Rahova, unde este închis după ce a fost condamnat la închisoare cu executare şi în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.