Avertisment internaţional dat Japoniei la deschiderea sezonului anual al vânătorii de balene

Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă şi Olanda au avertizat, voalat, Japonia cu privire la faptul că balenierele sale s-ar putea confrunta cu opoziţia violentă a activiştilor pentru mediu în debutul sezonului anual de pescuit balene, recent anunţat de Tokio.

RomaniaTV.net
14 dec. 2011, 09:45
Avertisment internaţional dat Japoniei la deschiderea sezonului anual al vânătorii de balene

Oficialii celor patru ţări au adoptat o poziţie comună împotriva obiceiului Japoniei de a pescui balene, declarându-se „dezamăgite” de redeschiderea unui nou sezon, anunţă The Telegraph.

Vasele de pescuit balene japoneze, ce au operat în apele îngheţate ale Atlanticului de Sud, s-a confruntat în ultimii ani cu interceptări din ce în ce mai violente din partea vasului american Sea Shepard (Păstorul Mărilor), ce aparţine unui grup de militanţi pentru mediu.

Cele patru state au precizat, prin intermediul diplomaţiei de la Washington, că susţin dreptul de a protesta paşnic (…) şi că orice tip de violenţe între protestatari şi echipajele balenierelor este inacceptabil.

„Guvernele Australiei, Olandei, Noii Zeelande şi Statelor Unite ale Americii condamnă, în comun, orice acţiuni care pun în pericol viaţa oamenilor în apele Atlanticului de Sud”, a anunţat Departamentul de Stat al SUA.

„Suntem profund preocupaţi de pericolul tot mai mare ca, la un moment dat, confruntările dintre balenierele japoneze şi vasul activiştilor, al cărui echipaj este format din cetăţeni ai statelor noastre, să se încheie cu pierderi de vieţi omeneşti”, mai precizează documentul comun. Actul celor patru state conchide: „Rămânem de neclintit în opoziţia noastră faţă de pescuitul comercial de balene, înclusiv faţă de campaniile de pescuit aşa-zis ştiinţifice şi în special faţă de astfel de operaţiuni efectuate în zona protejată a Oceanului Atlantic de Sud. Suntem profund dezamăgiţi de recentul anunţ al Japoniei cu privire la ieşirea în larg a flotei sale de baleniere”.

Pescuitul comercial de balene este interzis încă din 1987 printr-un tratat internaţional semnat şi de Tokio dar Japonia se foloseşte de o portiţă legislativă a documentului pentru a captura şi sacrifica exemplare de balenă în numele cercetărilor ştiinţifice.

Japonia a declarat, oficial, în repetate rânduri, că planeta deţine un robust şi numeros efectiv de balene. Nu mai este însă un secret pentru nimeni că marea parte a cărnii acestor gigantice animale marine ajunge în farfuriile japonezilor amatori de astfel de delicatese. Naţiunile ce s-au declarat împotriva vânătorii de balene şi grupurile internaţionale ale activiştilor pentru mediu condamnă constant aşa-zisa activitate ştiinţifică a balenierelor japoneze ce acoperă, de fapt, vânătoarea comercială. Un succes minor al activiştilor a fost înregistrat în luna februarie a sezonul „ştiinţific” al japonezilor când balenierele şi-au diminuat semnificativ activitatea reclamând interferenţa periculoasă cu protestatarii.

Cele patru naţiuni care au luat poziţie acum împotriva Japoniei subliniază că metodele moderne de studiu nu mai presupun sacrificarea exemplarelor studiate ci, din contră, prezervarea şi îmbunătăţirea vieţii acestora.

Se estimează că balenierele japoneze vor captura în acest an 900 de exemplare.