„Atitudinea R”, campanie de educaţie ecologică în şcoli, lansată de Ministerul Mediului

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Elena Dumitru, a lansat joi 28 martie 2013, în parteneriat cu Romprest și Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, programul pilot al campaniei de informare intitulată ATITUDINEA R.

28 mart. 2013, 15:03
„Atitudinea R”, campanie de educaţie ecologică în şcoli, lansată de Ministerul Mediului

ATITUDINEA R are ca scop conştientizarea şi informarea participanţilor (copii, cadre didactice, părinţi) asupra importanţei pre-colectării selective şi formarea unui comportanmet eco-civic faţă de mediul înconjurător. În cadrul proiectului vor fi efectuate şi implementate periodic programe de pre-colectare selectivă, prin organizarea unor competiţii între şcoli. Proiectul pilot ATITUDINEA R va fi implementat în 8 şcoli din Sectroul 1, în perioada martie – iunie 2013 și peste 2.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a vor participa activ la aceste acțiuni.

„Aceste acțiuni de conștientizare a problemei gestionării deșeurilor sunt salutare și vreau să subliniez importanța lor pe termen lung pentru ca țara noastră să poată oferi generațiilor viitoare un mediu curat, sănătos și civilizat. Politica națională privind deşeurile este integrată parţial în deciziile economice, ceea ce are ca efect, în unele cazuri, supra-utilizarea resurselor. Pe termen lung se impune schimbarea abordării managementului deșeurilor pentru a putea sprijini eficient dezvoltarea economiei verzi. Aceste aspecte sunt abordate în noua Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD), promovată de către Ministerul Mediului şi Schimbarilor Climatice, certificând astfel alinierea României la conceptele şi tendinţele de la nivelul Europei”, a afirmat Elena Dumitru, Secretar de Stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

ATITUDINEA R îşi propune să înveţe copii, într-o manieră originală, ce înseamnă pre-colectarea selectivă a deşeurilor şi de ce este important să dezvolte acest timp de comportament. La rândul lor, copii vor deveni comunicatori către adulţi, sensibilizându-i şi generând o schimbare atitudinală faţă de importanţa colectării pre-selective a deşeurilor.

„De-a lungul timpului, compania, dintre care menţionez autorităţi locale, autorităţi centrale, instituţii de învăţământ etc., s-a implicat Romprest, alături de partenerii tradiţionali activ în diverse acţiuni de responsabilitate socială. Considerăm că este datoria noastră civică să ne implicăm activ în protejarea mediului înconjurător care, în final, înseamnă un mediu de dezvoltare sănătos pentru tânăra generaţie. Trebuie subliniat că efortul Romprest nu ar fi fost suficient fără sprijinul autorităţilor locale, centrale şi guvernamentale care nu numai că s-au alăturat demersului nostru, dar au contribuit la reuşita acestui proiect”, a declarat Elena Barabancea, Director Direcţia Management Romprest.

Însuşirea comportamentului eco-civic al elevilor va fi testat printr-o competiţie între şcolile participante. Astfel, fiecare şcoală, clasă sau copil participant la campanie poate fi câştigător. Şcolile participante se pot înscrie la cele trei concursuri din cadrul campaniei: „Crează-ţi propria piesă de teatru din deşeuri reciclabile”, „Şcoala eco” şi „Eco Paparazzo”, care vor fi premiate de Romprest in cadrul unei gale care va avea loc în iunie. Concursurile sunt jurizate de Romprest conform Regulamentului campaniei, ce va fi afisat pe site-ul Romprest: www.romprest.ro.

Concursul „Crează-ţi propria piesă de teatru din deşeuri reciclabile” se adresează claselor din şcolile participante la proiect. Astfel, fiecare clasă îşi va pregăti o piesă de teatru pe teme eco sau o defilare de modă, folosind materiale reciclabile. Concursul se va desfăşura de la data lansării proiectului, până la sfârşitul lunii mai. Câştigătorii fiind premiaţi în cadrul galei de încheiere din iunie. „Şcoala eco” este concursul de pre-colectare selectivă a deşeurilor reciclabile (Hârtie & Carton şi Pet & Metal) între toate şcolile înscrise în proiect. Concursul se va desfăşura de la lansarea galei, 28 martie, până la sfârşitul lunii mai, când vor fi cuantificate cantităţile. Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul galei de încheiere din luna iunie.

Concursul „Eco Paparazzo” este adresat copiilor participanţi la proiect prin care toţi elevii implicaţi în campanie vor surprinde în imagini acţiuni de curăţenie sau de pre-colectare selectivă a deşeurilor reciclabile sau dinpotrivă, acţiuni prin care este poluat mediul. Instantaneele vor fi transmise pe adresa de mail [email protected], şi vor fi premiate lunar.