Atenţionare COD GALBEN de ninsori, ploi abundente, polei şi vânt puternic în aproape toată ţara

Duminică şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei.

RomaniaTV.net
09 dec. 2012, 11:15

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi duminică 25…30 l/mp în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.

În cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 l/mp. Va ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea vor predomina ploile.

În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.