Ateliere de Halloween pentru copii, organizate la Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" organizează "Atelierele de Halloween", pe 26 şi 27 octombrie, pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.

RomaniaTV.net
16 oct. 2012, 14:47
Ateliere de Halloween pentru copii, organizate la Muzeul Antipa

În cadrul acestor ateliere, cei mici vor crea decoraţiuni caracteristice acestei sărbători, pe care le vor păstra şi care îi vor ajuta să reproducă atmosfera specifică Halloween-ului chiar în camerele lor, scrie Agerpres.

Atelierele de Halloween îşi propun dezvoltarea creativităţii, cultivarea simţului estetic al copiilor şi iniţierea acestora în delicata artă a decoupage-ului şi a quilling-ului, precizează sursa citată.

Pe 26 octombrie, între orele 16,00 şi 18,00, va avea loc atelierul destinat decoraţiunilor din „quilling”, iar pe 27 octombrie, între orele 16,00 şi 18,00, se va desfăşura un atelier al „decoupage-ului”.

Potrivit organizatorilor, costurile de participare la ambele ateliere sunt de 140 lei pentru un participant.