Aristocratele britanice vor egalitate cu bărbaţii la moştenirea titlurilor nobiliare

Aristocratele britanice doresc să fie tratate la fel ca bărbaţii atunci când vine vorba despre moştenirea titlurilor nobiliare şi au iniţiat o campanie în care cer parlamentului de la Londra să facă modificările legale necesare în acest scop.

RomaniaTV.net
14 mai 2013, 20:12
Aristocratele britanice vor egalitate cu bărbaţii la moştenirea titlurilor nobiliare

Vrem să se termine cu „discriminarea sexuală” împotriva acestei clase sociale minoritare, alcătuită din circa o mie de familii care deţin aproximativ o treime din teritoriul Marii Britanii şi cu averi considerabile, afirmă mai multe aristocrate.

Noua lege pentru succesiunea la tronul englez, promulgată de Regina Elisabeta a II-a, a dat avânt campaniei „Equality for Women in the Peerage” (Egalitate pentru femei la titlurile nobiliare), prin care s-a lansat o dezbatere publică asupra acestui subiect tabu pentru aristocraţie.

Peste 200 de aristocraţi, bărbaţi şi femei, au semnat o scrisoare deschisă în care cer încetarea discriminării în funcţie de sex, aşa cum se va întâmpla cu copilul ducesei de Cambridge, care se va naşte în luna iulie şi va fi pe locul al treilea în ordinea de succesiune la tron, indiferent dacă va fi băiat sau fată.

„Până când Catherine a rămas însărcinată nu a existat interes faţă de această chestiune. Am profitat de interesul mediatic faţă de problema succesiunii, dar nu ne aşteptam ca monarhia să facă primul pas”, spune una dintre aristocrate.

Dar, modificarea legii feudale, care încă mai privilegiază unele titluri nobiliare, ar putea dura luni sau ani după ce va intra în lectura Parlamentului.