Arad: Mai mulţi vietnamezi creşteau canabis în foste hale CAP. Poliţia face percheziţii

Poliţiştii şi procurorii fac, vineri dimineaţă, cinci percheziţii în diverse locuri din judeţul Arad, unde au fost descoperite plantaţii de canabis în hale ale unor foste ferme de tip CAP, câţiva cetăţeni vietnamezi fiind suspectaţi că produceau drogurile pentru a le vinde în străinătate.

01 mart. 2013, 10:28
Arad: Mai mulţi vietnamezi creşteau canabis în foste hale CAP. Poliţia face percheziţii

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că au loc cinci percheziţii, la care participă ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurori DIICOT şi poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, fiind descoperite plantaţii ilegale de canabis, scrie Mediafax.

Potrivit surselor citate, plantaţiile se află în hale ale unor foste ferme comuniste de tip CAP, situate în mediul rural, iar până la ora transmiterii acestei ştiri au fost descoperite aproximativ 3.000 de fire de canabis şi 30 de kilograme de canabis uscat.

Anchetatorii afirmă că de plantaţii se ocupau câţiva cetăţeni vietnamezi, care uscau canabisul iar apoi îl vindeau în străinătate.

Potrivit surselor, câteva percheziţii se desfăşoară concomitent şi în Bucureşti, fiind vizat acelaşi grup infracţional, care ar avea plantaţii de canabis şi în Capitală.