Aproape 400 de copii, abandonaţi în maternităţi, în primele luni ale anului

Aproape 400 de copii au fost abandonaţi, în primele trei luni ale anului, în maternităţi sau alte unităţi sanitare, 348 fiind externaţi, precizează Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii.

RomaniaTV.net
21 iun. 2013, 10:44
Aproape 400 de copii, abandonaţi în maternităţi, în primele luni ale anului

În primele trei luni ale anului, 387 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, secţii de pediatrie sau în alte secţii de spital, rezultă din datele centralizate de direcţia de specialitate din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), potrivit Mediafax.

Mai mult de jumătate dintre ei (250) au fost abandonaţi de mame în maternităţi, 114 au fost lăsaţi în secţiile de pediatrie, iar 23, în alte secţii de spital.

Din cei 387 de copii părăsiţi în perioada ianuarie-martie, 348 au fost externaţi, însă doar 140 dintre ei s-au reîntors în familie.

Potrivit datelor centralizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului, 146 dintre minori au fost plasaţi la asistent maternal profesionist, 26, la câte o familie sau persoană, 14 au ajuns în centre de plasament, 10 în centre de primire în regim de urgenţă, cinci în familia extinsă, iar şapte, în alte situaţii.

Aproape 1.500 de copii au fost părăsiţi în maternităţi sau în alte unităţi sanitare în 2012, numărul fiind în creştere comparativ cu 2011 şi 2010, când au fost 1.432, respectiv 1.315 cazuri.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii au iniţiat, la sfârşitul anului trecut, o campanie naţională comună de verificare a situaţiei copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, fiind descoperiţi 240 de minori abandonaţi în 85 de unităţi sanitare din 32 de judeţe şi din Capitală. Dintre aceştia, 57 la sută aveau cel mult trei luni.