Anunţ IMPORTANT al Ministerului Educaţiei privind primii ani de şcoală. Se pregătesc noi examene

Evaluări-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 9 - 22 mai, în peste 200 de şcoli, iar de anul viitor aceste evaluări vor fi organizate la nivel naţional, aşa cum prevede Legea Educaţiei.

29 apr. 2013, 17:11
Anunţ IMPORTANT al Ministerului Educaţiei privind primii ani de şcoală. Se pregătesc noi examene

Ordinele de ministru privind metodologiile care vizează evaluările ce decurg din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 au fost publicate în 23 ianuarie pe site-ul Ministerului Educaţiei.

În anul şcolar în curs, evaluările la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în perioada 9 – 22 mai, prin pilotare pe un eşantion de elevi stabilit la nivel naţional, a spus Remus Pricopie.

Au fost incluse în pilot câte 86 de şcoli pentru clasele a II-a şi a VI-a, respectiv 136 şcoli pentru clasa a IV-a. Eşantionul a fost realizat de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrat în unităţi de învăţământ distincte”, a precizat ministrul Educaţiei.

Calendarul evaluărilor-pilot are următoarea configuraţie:

  • 9 şi 10 mai – evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a
  • 15 mai – evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a
  • 22 mai – evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a

Potrivit lui Pricopie, activitatea de pilotare vizează instrumentele de evaluare şi procedurile de organizare a acestor evaluări, şi nu măsuri punitive.

Testele care vor fi administrate, precum şi baremele de corectare aferente, sunt elaborate de către CNEE.

Testele de la clasa a II-a conţin două secţiuni: prima vizează competenţele de receptare-producere a mesajelor, în vreme ce a doua abordează competenţe de matematică. Rezultatele obţinute la evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a sunt valorificate prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea lor în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/tutorilor legal instituiţi asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a va include următoarele discipline: limba română, limba maternă – pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale – şi matematică. Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ. Rezultatele evaluării contribuie la realizarea unui scor mediu naţional al performanţelor elevilor pe competenţele fundamentale şi sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii şi cercetări de diagnoză a sistemului de învăţământ primar.

Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a are ca scop optimizarea învăţării, elaborarea, acolo unde este cazul, a planurilor individualizate de învăţare şi pre-orientarea şcolară către un anumit tip de liceu. Testele conţin două secţiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate: limbă şi comunicare, respectiv matematică şi ştiinţe, a mai explicat ministrul.

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat, duminică, la o emisiune TV, că vor fi organizate evaluări, de tipul celei naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a, şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, începând cu următorul an şcolar.

„Noi vedem rezultatele de la sfârşitul calsei a VIII-a în condiţiile în care nu există nicio evaluare până la sfârşitul clasei a VIII-a, semnificativă, şi ne mai uităm la bacalaureat, care reprezintă iar rezultatul după patru ani”, a spus ministrul Educaţiei, arătând că ar trebui făcute „aceste măsurători” şi „pe traseu”.

Întrebat dacă rezultatele acestor evaluări vor conta pentru media elevului, Pricopie a răspuns că, anul viitor, va porni de la premisa că nu ar trebui să conteze.

El a precizat că nu crede că aceste rezultate ar trebui luate în calcul, decât „dacă se doreşte bonificarea elevului, adică elevul care a avut un rezultat foarte bun să primească o notă maximă în catalog”.