Antonescu: USL face bine. PNL nu a cerut ministere în plus, iar audierile încep vineri

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, USL face bine, că PNL nu a cerut ministere în plus şi că audierile miniştrilor propuşi vor începe vineri, menţionând că nu au fost întrunite toate condiţiile, inclusiv politice, pentru ca acest lucru să se întâmple joi.

20 dec. 2012, 18:38
Antonescu: USL face bine. PNL nu a cerut ministere în plus, iar audierile încep vineri

„USL face foarte bine, nu dispune doar de o majoritate consistentă, ci şi de susţinerea a milioane de compatrioţi. Am sperat să putem începe audieri azi (joi n.red.), dar nu s-a putut. Începem mâine (vineri n.red.). Audierile sunt un lucru serios, nu e vorba de o formalitate, vom continua mâine”, a spus Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că nu s-a discutat despre vreo „garanţie” privind atribuţiile miniştrilor Cabinetului Ponta.

„Nu am cerut niciun alt minister, nu există şi nu a existat niciun diferend între noi şi PSD”, a spus Antonescu, adăugând că nu a existat „nicio bătălie pe autostrăzi”.

„Am auzit tot felul de zvonuri, nu i-am cerut niciun alt minister premierului. Nu e nicio schimbare faţa de ANAF. ANAF rămâne la Finanţe. În privinţa situaţiei de la CNADNR, premierul a explicat intenţia de a lua autostrăzile şi a le trece la ministerul marilor priecte. Nu a existat o bătălie pe autostrăzi”, a mai spus Antonescu.

Întrebat dacă s-au cerut garanţii, liderul liberal a răspuns: „Nu există niciun fel de discuţie despre cereri de  garanţie. Am avut o discuţie de principiu în legătură cu detalii privitoare la atribuţiile miniştrilor. Nu a venit nimeni cu ideea absurdă de a cere garanţii cuiva. Nu este niciun conflict în legătură cu delegările. Încă de la început alianţa s-a bazat sută la sută pe încredere”.

Întrebat de ce s-a reunit BPC al PNL joi seara, Antonescu a răspuns că este bine ca „în aceste momente este foarte bine să te consulti cu colegii. Sunt momente importante”.

„În acest BPC nu s-a discutat despre nemulţumiri legate de ministere”, a spus Antonescu.

Antonescu a spus că speră ca vineri să aibă loc audierile şi să continue învestirea Guvernului.