Antonescu: Îl pun pe Băsescu premier, ca preşedinte, dacă este propus de câştigătorii alegerilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că îl va pune, ca preşedinte, pe Traian Băsescu premier în cazul în care acesta ar fi propus pentru funcţie de către un partid sau o alianţă care ar câştiga parlamentarele, el precizând însă că nu crede că se va ajunge în această situaţie.

RomaniaTV.net
21 mai 2013, 20:57
Antonescu: Îl pun pe Băsescu premier, ca preşedinte, dacă este propus de câştigătorii alegerilor

El a ţinut să adauge, într-o emisiune la Realitatea TV, că nu crede că se va ajunge la o astfel de situaţie.

Întrebat în ce condiţii l-ar desemna pe Traian Băsescu premier şi ce ar trebui să se întâmple pentru a se ajunge într-o astfel de situaţie, Antonescu a răspuns: „Un lucru simplu, că nu e deloc exclus…teoretic. Un partid care câştigă alegerile parlamentare, sau o coaliţie care câştigă alegerile parlamentare în România să vină la mine şi să-mi spună: Noi am câştigat alegerile parlamentare, domnul Traian Băsescu este candidatul nostru oficial pentru funcţia de prim-ministru. În acel moment Traian Băsescu ar fi desemnat prim-ministru al României, pentru că în acest sens am înţeles eu mereu Constituţia, chiar cea actuală, şi în orice caz în acest sens vrem să o modificăm explicit, constrângător. Desemnarea prim-ministrului nu este o operaţiune cu caracter subiectiv a preşedintelui. Preşedintele trebuie să facă doar să ia notă prin desemnarea sa de alegerea pe care au făcut-o cetăţenii”, a susţinut Antonescu.

El a precizat că majoritatea parlamentară aleasă de cetăţeni decide cine va fi prim-ministru, iar preşedintele oficiază „consacrarea acestei voinţe”.

„Deci, domnul Traian Băsescu, cel puţin teoretic, nu are niciun impediment să devină prim-ministru. Nu cred, în sensul unui pronostic politic, că s-ar putea întâmpla asta, dar nu din cauză că eu aş avea dreptul sau dorinţa de a refuza un verdict popular, dacă el s-ar petrece”, a completat Antonescu.