Antonescu: Dacă mă duc acum la Roşia Montană, minerii s-ar putea să intre la loc în subteran

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu intenţionează să meargă în această perioadă la Roşia Montană, spunând că, în acest caz, există riscul ca minerii să îşi reia protestul în subteran. Pe de altă parte, Antonescu a salutat deplasarea premierului la Roşia Montană pentru a discuta cu protestatarii de acolo.

16 sept. 2013, 10:29
Antonescu: Dacă mă duc acum la Roşia Montană, minerii s-ar putea să intre la loc în subteran

Întrebat dacă intenţionează să meargă la Roşia Montană să discute cu minerii, Antonescu a răspuns: „Chiar acum, nu merg să discut pentru că abia a muncit premierul să-i scoată. Dacă mă duc acum, s-ar putea să intre la loc şi nu cred că ăsta este scopul”.

Preşedintele Senatului le-a dat minerilor asigurări că opinia lor va fi luată în considerare  în ceea ce priveşte exploatarea minieră din zonă. „Este foarte bine că au ieşit din mină, era absolut normal să renunţe la o formă de protest care nu avea motiv. Dacă tema protestului este că  punctul lor de vedere trebuie ascultat, asta era evident de la început. Pe de altă parte, salut gestul premierului care le-a spus tocmai că acest punct de vedere va fi ascultat”, a spus Crin Antonescu.

În ce priveşte posibilitatea ca viitoarea comisie parlamentară ce se va ocupa de chestiunea Roşia Montană să meargă la faţa locului, Antonescu a arătat că aceasta ar putea fi o soluţie extraordinară, în cazul în care anumite lucruri nu pot fi lămurite decât la faţa locului. „Lucrările oricărei comisii parlamentare se desfăşoară la Parlament, nu în mină, nu în Piaţa Universităţii”, a conchis liberalul.

Premierul Victor Ponta a ajuns, duminică seară, la Roşia Montană, pentru a discuta cu minerii care s-au blocat de miercuri în galeria Cătălina – Monuleşti. Primul-ministru a reuşit să-i convingă pe protestatari să iasă din mină.

Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.

Premierul a ieşit din subteran alături de minerii care protestau acolo de miercuri, respectiv de vineri. „Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici”, a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.

Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că „nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia”.

Premierul i-a trimis pe mineri acasă, „la neveste şi copii”, deoarece luni începe şcoala, iar micuţii „trebuie să meargă cu taţii lor la şcoală”. „Eu le-am promis că o să facem comisia şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică „Nu”. Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt (…) Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă”, a afirmat Victor Ponta la ieşirea din mina de la Roşia Montană.

„Mâine începe şcoala şi copiii lor trebuie să meargă cu taţii la şcoală”, a mai susţinut premierul, explicând de ce a venit, duminică, la Roşia Montană pentru a discuta cu minerii.

Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înşela totuşi, minerii vor trece la măsuri extreme.

Comisia parlamentară specială pentru Legea privind Roşia Montană urmează să fie constituită săptămâna viitoare, cel mai devreme marţi.