Antonescu: Parlamentul se va reuni miercuri în şedinţă comună pentru Statutul parlamentarilor

Birourile permanente reunite au decis, marţi, convocarea unei şedinţe de plen reunit al Parlamentului pentru miercuri, începând cu ora 12.00, pentru votul la Statutul parlamentarilor, în conformitate cu decizia CC, a precizat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

RomaniaTV.net
25 iun. 2013, 11:41
Antonescu: Parlamentul se va reuni miercuri în şedinţă comună pentru Statutul parlamentarilor

Întrebat dacă, în legătură cu Statutul parlamentarilor, Parlamentul se va reuni în şedinţă comună, Antonescu a precizat: „S-a decis o şedinţă comună mâine, începând cu ora 12.00, pentru votul în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale”.

Antonescu a precizat că, din punctul de vedere al conducerii Camerelor, se poate da votul asupra Statutului parlamentarilor şi în condiţiile în care Curtea Constituţională nu a publicat motivarea.

Întrebat cum se va da votul, în condiţiile în care CC nu a publicat motivarea, Antonescu a precizat: „Din punctul de vedere practic al conducerii celor două Camere, având în vedere că suntem şi pe ultimii metri ai sesiunii, cred că putem da acest vot şi fără motivare, pentru că ceea ce contează – contează decizia, soluţia”.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au fost sesizate marţi cu Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune, referitor la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la modificarea Regulamentului şedinţelor comune.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va solicita în USL ca în această săptămână, ultima din actuala sesiune, Parlamentul să adopte, în plenul reunit, modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune.

Zgonea aspus că amendamentele la acest proiect trebuie depuse până marţi, în condiţiile în care luni este zi liberă.

Zgonea a spus că aceste amendamente vor trebui cuprinse în Raportul comisiei de resort, care va fi supus, potrivit intenţiei sale, votului plenului comun al Parlamentului din această săptămână.

Potrivit lui Zgonea, modificările aduse pun de acord Regulamentul şedinţelor comune cu prevederile noului Statut al parlamentarilor, lucru care se poate face şi în absenţa motivării Curţii Constituţionale, care a declarat, săptămâna trecută, neconstituţionale unele din articolele Statutului.

Zgonea a spus că este necesar să se adopte modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune, pentru ca ulterior să se treacă la elaborarea Codului de conduită al parlamentarilor, pentru care va solicita asistenţă de la instituţiile europene, precum Comisia Europeană, Parlamentul European sau Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.