Au PRINS şi au MÂNCAT o caracatiţă, dar s-au îngrozit când au aflat ce consumaseră

Americanul Labros Hydras a prins în apele greceşti un animal rarisim, o caracatiţă cu numai şase braţe, în loc de opt. După ce el şi copiii lui s-au pozat cu caracatiţa, au mâncat-o, scriu jurnaliştii de la huffingtonpost.co.uk.

27 iul. 2013, 11:24

Labros Hydras şi cei doi copii ai lui se aflau în vacanţă în Grecia şi au prins cu ajutorul unui năvod o caracatiţă cu numai şase braţe, al doilea exemplar văzut vreodată.

Bucuroşi de captură, cei trei s-au pozat cu bietul animal. Apoi, conform potrivit obiceiului locului, au ucis-o izbind-o de o piatră, procedură la care Hydras a fost asistat de fiul său Arion, de numai şase anişori.

Când s-a dus la o tavernă ca bucătarul să i-o gătească, a fost refuzat de acesta care i-a spus că ar fi trebuit să lase caracatiţa să trăiască, dar flămândul tată şi-a hrănit copiii cu ea, gătind-o singur. Masa a fost servită cu garnitură de roşii, lămâi şi frunze de salată.

După ce şi-a potolit foamea, americanul a decis să verifice dacă bucătarul avea dreptate când i-a spus că aşa ceva nu s-a mai văzut şi s-a îngrozit când şi-a dat seama ce a făcut. „Avea acelaşi gust ca o caracatiţă normală, dar acum mă simt foarte prost. Când am prins-o nu era nimic care să ne sugereze că ar fi altfel. Credeam că aşa s-a născut, cu şase tentacule. Mergem în Grecia în fiecare an şi când prindem o caracatiţă facem acelaşi lucru, aşa că nu ne-am gândit la asta”, a spus americanul.

Caracatiţa cu şase tentacule a fost botezată de specialişti „hexapus”, iar primul exemplar a fost descoperit acum 5 ani, pe coasta Ţării Galilor, dar acela a scăpat nemâncat. Mai mult, când a fost lăsat din nou în mare, avea şi un nume: Henry.

Biologii susţin că hexapusul nu este o specie de sine stătoare, cât mai degrabă rezultatul unei anomalii genetice.