Angajări ILEGALE în MAI. Pedepse cu suspendare pentru toţi inculpaţii din dosar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat cu suspendare pe toţi inculpaţii din dosarul angajărilor ilegale în Ministerul de Interne.

13 mai 2013, 14:36
Angajări ILEGALE în MAI. Pedepse cu suspendare pentru toţi inculpaţii din dosar

Toţi inculpaţii din dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au primit condamnări la închisoare cu suspendare cuprinse între un an şi jumătate şi trei ani. Decizia instanţei supreme este definitivă, informează Mediafax.

Astfel, în cazul fostului şef al Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, magistraţii au dictat cea mai grea pedeapsă, după ce au schimbat încadrarea juridică din neglijenţă în serviciu în abuz contra intereselor publice. Judecătorii şi au hotărât condamnarea lui Antonescu la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani.

Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi un an cu suspendare pentru fals intelectual, termenul de încercare fiind de trei ani şi şase luni.

Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu un termen de încercare de şase ani.

Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, termenul de încercare fiind de opt ani.

În cazul lui Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, instanţa a hotărât o condamnare la închisoare de doi ani şi şase luni cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani.

Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu, termenul de încercare fiind de patru ani.

Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, cu un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

Instanţa a mai anunţat că MAI nu cere despăgubiri civile şi, totodată, a dispus desfiinţarea mai multor ordine interne ale instituţiei, precum şi a unui raport al acesteia.

În 17 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să caseze decizia din 7 mai 2012 din dosarul angajărilor ilegale în MAI, care prevedea pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative, şi să reţină cauza, pentru rejudecare.

Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a finalizat, în 3 decembrie, judecarea recursurilor la hotărârea din 7 mai făcute de Parchet şi de inculpaţi, hotărând admiterea acestora.

Cei cinci magistraţi au desfiinţat decizia completului inferior, de trei judecători, al aceleiaşi instanţe şi au hotărât ca întreg cazul să fie rejudecat de către instanţa de recurs

Procurorul de caz a cerut atunci condamnarea la pedepse cu închisoare în cazul lui Olimpiodor Antonescu, Nicolaie Rugină, Marian Grigoroiu şi Constantin Stoleriu.

În 7 mai 2012, ICCJ a hotărât pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative în dosarul angajărilor ilegale din MAI, decizia nefiind însă definitivă.

Instanţa supremă a respins atunci cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă ICCJ de schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului Antonescu Olimpiodor prin rechizitoriul din infracţiunea de neglijenţă în serviciu în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Fostul inspector general al Jandarmeriei Române a fost astfel achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit opt luni de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune.

Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Împotriva lui Rugină a fost dictată, în schimb, o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Tot o amendă administrativă, de 800 de lei, a fost dictată împotriva lui Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a fost achitat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost achitat şi Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Totodată, ICCJ a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu, şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acest dosar au fost judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi „în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane”, una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.