Amical insolit pentru naţionala României. Tricolorii vor juca cu Trinidad-Tobago

Naţionala de fotbal a României va juca un meci amical cu selecţionata statului Trinidad & Tobago în data de 4 iunie, pe teren propriu, după cum informează Federaţia Română de Fotbal.

24 mart. 2013, 15:44
Amical insolit pentru naţionala României. Tricolorii vor juca cu Trinidad-Tobago

După meciul cu Olanda, din 26 martie, următorul meci al naţionala de fotbal a României în preliminariile CM 2014 va fi programat abia pe 6 septembrie, cu Ungaria, la Bucureşti, patru zile mai târziu tricolorii urmând să întâlnească Turcia, tot acasă.

În această pauză de peste cinci luni FRF a aranjat două partide de verificare. Una dintre ele se va disputa pe 14 august, împotriva Slovaciei şi recent a fost perfectat un al doilea amical. El se va disputa împotriva selecţionatei statului Trinidad-Tobago, pe 4 iunie, în România.

Conform site-ului FRF, „au fost semnate actele care parafează disputarea acestui joc amical, ora şi locul de disputare (Arena Naţională din Bucureşti sau stadionul Ilie Oană din Ploieşti) urmând să fie stabilite şi anunţate ulterior„. Acesta va fi primul joc dintre cele două echipe.

Reprezentativa Trinidad-Tobago se află pe locul 69 în clasamentul FIFA, iar ultimul său meci l-a disputat sâmbătă noapte, împotriva naţionalei din Belize, partida încheindu-se la egalitate, scor 0-0.