Ambasadorul Algeriei: Nu înţeleg de ce numai pentru românii morţi să avem ceva să ne reproşăm

Ambasadorul Algeriei la Bucureşti susţine că autorităţile din ţara sa au informat corect şi la timp guvernul român în legătură cu evenimentele de la In Amenas. El spune că statul algerian nu are ce să-şi reproşeze în legătură cu moartea românilor din Algeria, subliniind că s-a acţionat pentru a-i salva pe toţi ostaticii.

21 ian. 2013, 11:20
Ambasadorul Algeriei: Nu înţeleg de ce numai pentru românii morţi să avem ceva să ne reproşăm

Ambasadorul Algeriei la Bucureşti a fost prezent luni, la Palatul Cotroceni, la reuniunea anuală a ambasadorilor acreditaţi în România cu preşedintele Traian Băsescu. După întrevedere, Habib Chawki Hamraoui a făcut câteva referiri la criza ostaticilor din această ţară, în urma căreia şi-au pierdut viaţa şi doi cetăţeni români.

A fost o operaţiune complexă, complicată, echipa de comando a fost formată din 30 de persoane, dintre care trei algerieni, iar restul de naţionalitate străină. Armata a fost obligată să intervină la faţa locului, la momentul oportun, atât pentru a elibera cele 800 de persoane, alegeriene şi străine, cât şi pentru a nu crea un precedent în ceea ce priveşte negocierea cu teroriştii”, a spus ambasadorul Algeriei.

Pe de altă parte, el a respins acuzaţiile venite din partea română, că autorităţile de la Bucureşti nu au fost informate corect şi la timp în acest caz. „Noi le-am spus clar autorităţilor române că avem un decedat, trei eliberaţi şi despre unul nu avem informaţii. Şi când am avut informaţii cu privire la decesul celui de-al doilea român, am informat autorităţile române”.

„Nu a fost o greşeală din partea Algeriei. Întrebarea trebuie adresată Ministerului român. Le-am spus clar autorităţilor române că avem un rănit, trei eliberaţi şi că nu avem informaţii despre un altul. Iar când am aflat despre decesul celui de al doilea, am informat autorităţile române la momentul oportun”, a mai precizat diplomatul.

Întrebat dacă autorităţile algeriene au să-şi reproşeze ceva, ambasadorul a subliniat: „Nu înţeleg de ce, numai pentru român, să avem ceva să ne reproşăm. În faţa unui asemenea act nu există naţionalitate. Toate fiinţele umane care au fost la faţa locului sunt egale în faţa lui Dumnezeu, în faţa legii şi în faţa conştiinţei umane. Şi algerienii, şi japonezii, şi românii, şi francezii şi toţi ceilalţi sunt egali. Nu există cineva care este mai important faţă de restul. Şi, după cum ştiţi, Carta Drepturilor Omul prevede clar că nu se fac discriminări. Când se intervine, se intervine pentru a salva pe toată lumea”.

Partea română, prin vocea ministrului de externe Titus Corlăţean, a declarat că autorităţile române ar fi putut gestiona altfel situaţia în cazul celui de-al doilea cetăţean român mort în Algeria dacă ar fi fost informate că acesta avea o problemă de sănătate „serioasă”, care îi punea viaţa în pericol. „Ce am regretat a fost că informaţia care ne-a fost furnizată nu a fost completă şi nu ni s-a spus că există o problemă de sănătate serioasă, care i-ar putea pune în pericol viaţa, pentru că dacă ştiam altfel gestionam, inclusiv comunicarea cu familia„, declara şeful diplomaţiei de la Bucureşti.

De asemenea, luni dimineaţa, Victor Ponta a spus, referindu-se la cel de-al doilea român care a murit în Algeria, că nimeni nu a avut informaţii, nici autorităţile britanice, despre ceea ce s-a întâmplat cu acesta în spital. Totodată, el a adăugat că nu are nimic să reproşeze celulei de criză din MAE, care a gestionat corect şi profesionist întreaga situaţie.

Aceste declaraţii ale autorităţilor de la Bucureşti vin în contextul în care Victor Ponta şi Titus Corlăţean anunţaseră sâmbătă că un român a fost ucis în Algeria, în timp ce alţi patru au supravieţuit şi sunt în siguranţă. Premierul spunea că trei dintre cetăţenii români sunt în custodia autorităţilor române şi, în cel mai scurt timp, vor ajunge în ţară, iar al patrulea urmează să fie preluat de autorităţile române. Totodată, Titus Corlăţean anunţase că operaţiunea din Algeria s-a încheiat.

Ulterior, duminică, reprezentanţii MAE au anunţat un al doilea cetăţean român a decedat în urma conflictului terorist din Algeria, iar secretarul de stat Robert Cazanciuc spunea că ministerul îşi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile alegeriene nu informat corect, concret şi la timp despre situaţia acestuia.