După o amânare cu scandal, la jumătatea lunii ianuarie, alegerile pentru conducerea Federaţiei Române de Tenis vor avea loc pe data de 22 februarie. Candidaţi pentru funcţia de preşedinte sunt George Cosac, Ion Şerban, Mihai Rusu şi actualul şef al acestui for, Ruxandra Dragomir.

Dintre aceştia, Ion Şerban are cea mai colorată biografie, iar din experienţa sa de peste patru decenii în lumea tenisului, a întocmit un proiect de 17 puncte care să pună bazele dezvoltării unui „tenis social”, concept prin care să le ofere şanse şi copiilor săraci, care astăzi nu au posibilitatea de a practica acest sport. Ion Şerban a acordat un interviu ROMÂNIATV.NET, în care a detaliat viziunea sa asupra tenisului.

Alte Articole

Monica Bîrlădeanu le-a transmis credincioșilor ce să facă ...

Biletul Zilei Pariuri1x2.ro, 1 mai: Deschidem luna de profit ...

Anunț impresionant pentru fanii lui Dinamo, chiar după performanța ...

– Ce v-a determinat să vă depuneţi candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis?

– Dorinţa mea este ca în faţa oamenilor din tenis să dezbatem două lucruri: viitorul tenisului şi legalitatea lui. Tenisul, o dată la patru ani, este violat de cei care vin la putere. Fiecare îşi face un statut în funcţie de interesele lui. Federaţia Română de Tenis are nevoie de un statut transparent şi care sperăm că nu va mai fi nevoie să fie schimbat o sută de ani.

În tenis este loc pentru toată lumea, în funcţie de pregătirea şi, lucrul cel mai important, limitele lui. Eu cred că tenisul are nevoie, ca dealtfel întreaga societate românească, de meritocraţie. Meritocraţia vine dintr-o formă. Fiecare dimineaţă a individului începe cu ceva serios, care se numeşte munca. În tenis e nevoie de oameni cum noi am avut înainte – cei care mi-au fost antrenori şi dascăli, care m-au învăţat că tenisul e formă de respect în primul rând faţă de copiii care vin. Copiii pe care îi antrenezi se uită la tine ca la Dumnezeu. Tu trebuie să-i înveţi foarte multe lucruri, iar acele lucruri nu pot fi învăţate decât de nişte antrenori competenţi, foarte bine pregătiţi profesional şi foarte morali.

– Care au fost primele dumneavoastră legături cu tenisul?

– Şerban Ion a venit în lumea tenisului în 1969, când a fost copil de mingi. La finala Cupei Davis din 1972 am fost copil de mingi, alături de Cristian Tudor Popescu. Am jucat tenis şi sunt unul dintre copiii care din lumea fotbalului m-am transferat la tenis. Am jucat tenis cu toţi demnitarii României, începând cu anul 1977, până astăzi. Consider tenisul o mare bogăţie socială, educaţională, emotivă. Pentru că după ce loveşti o minge într-un anumit fel, auzi uneori muzică şi îl auzi şi pe Dumnezeu.

– Ne daţi câteva nume de personalităţi cu care aţi jucat?

– Am jucat tenis cu Ion Coman, Ilie Verdeţ, Gheorghe Pană, Nicu Ceaşescu, Valentin Ceauşescu. I-am dat mingiile lui Ion Gheorghe Maurer, care îmi dădea 10 lei… Am jucat cu Adrian Năstase, Niculae Văcăroiu, Florin Georgescu… Cel mai bine dintre ei am jucat cu Valentin, de care mă leagă amintiri extraordinare, îi consider unul dintre oamenii de mare bun simţ pe care i-a avut România.

– Cum intenţionaţi să puneţi în practică experienţa dobândită, chiar şi pe cea acumulată în anii comunismului?

– Sunt unul dintre puţinii care au puterea să recunoască faptul că Partidul Comunist a însemnat pentru mine o bună şcoală. Am lucrat la Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei în calitate de antrenor. Sunt unul dintre cei care au scris programul Daciadei, de la vremea respectivă, care în termeni de traducere modernă a societăţii în care trăim azi, s-a numit „tenis social”. Eu gândesc că în România de astăzi două lucruri se întâmplă rău: nu se respectă legea şi nu ne respectăm între noi. Cum mie nu îmi place glasul arţăgos să mă cert cu nimeni, eu am venit pe principiul să mă duc în faţa a 100-200 de oameni şi să le spun: Măi oameni buni, pe vremea mea, orice copil, cât de sărac era, putea să joace tenis.

În România de astăzi, a doamnei Ruxandra Dragomir, că şi ea are doi copii, copiii săraci nu mai pot călca pe terenul de tenis, pentru că e prea scump. Cineva, respectiv Federaţia Română de Tenis, trebuie să întocmească un program naţional, care să poată să ajute toţi copiii să aibă şanse egale să joace tenis. În al doilea rând este inadmisibil că în patru ani de zile doamna Dragomir nu a făcut nimic din lucrurile importante pentru tenis. FRT nu e nici a dânsei, nu a fost nici a lui Năstase, Ţiriac, Gogu Viziru sau Take Caralulis. Lucrurile sunt şi rămân, dacă vom construi ceva serios.

– De unde o să găsiţi surse de finanţare într-o perioadă atât de grea din punct de vedere economic?

– Eu susţin următorul lucru. În România nu sunt bani suficienţi ca să faci tâmpenii, dar sunt suficienţi bani astfel încât dacă vrei să faci ceva serios cu ei, să îşi ajungă. Tenisul şi sportul românesc n-au avut niciodată suficient, dar să nu uităm pe pe vremea Împuşcatului am obţinut o incredibilă salbă de medalii şi de titluri mondiale şi europene fără să fi avut acei bani. Banii FRT n-au fost niciodată suficienţi, ştim asta, dar modul în care au fost cheltuiţi în ultimii ani trădează o lipsă de responsabilitate, care nu vreau să spun în ce zonă duce.

 – Militaţi pentru „tenisul social”. În ce constă, mai concret, acest concept?

– În primul rând, tenisul românesc are nevoie de o repornire, de o reorganizare, care să însemne ca fiecare oraş din România să aibă minim un teren de tenis, iar primăriile să fie implicate în acest sens, propunând ca în fiecare oraş să fie un club municipal de tenis, în care copiii săraci să aibă acces la tenis. În România sunt foarte multe cluburi private, unde părinţii cu posibilităţi materiale îşi duc copiii să joace tenis, dar nu avem niciun club municipal unde copiii săraci să aibă acces la practicarea acestui sport. Consider că în baza unei organizări a FRT şi a unei colaborări cu organele locale se poate ajunge ca tenisul, ca în multe ţări europene, să devină o sport social. Părintele se duce cu tichetul de salariu la clubul municipal şi spune: eu atât pot să plătesc. Restul e acoperit din cheltuieli locale.

Am vorbit cu mai multe autorităţi locale. Este nevoie de un program care trebuie scris de către federaţie şi pentru că îmi place foarte mult cuvânt „social”, consider că este de făcut, nu e greu, dacă se porneşte pe principiul trasparenţei şi al unei explicaţii concrete la ce înseamnă tenisul astăzi. Tenisul înseamnă educaţie, înseamnă dezvoltare individuală a unui copil şi, nu în ultimul rând, o şansă în viaţă, pentru fiecare.

 – Cum priviţi situaţia actuală de la echipa de Cupa Davis?

– La Cupa Davis noi avem o problemă astăzi. Avem foarte puţini sportivi care mai pot juca Cupa Davis. Nu mai sunt jucători, deoarece programul competiţional al FRT este extrem de sărac, aproape că lipseşte cu desăvârşire. Tenisul românesc nu e sărac. Are un superb centru lângă Arena Naţională, iar dacă se construieşte Tenis Club Doherty, acestea două pot fi centre pentru marea performanţă, unde cei mai buni jucători din România, pot fi aduşi să se pregătească, în cele mai bune condiţii.