ALCOOL, descoperit în băuturile Coca-Cola şi Pepsi. Vezi ce spun specialiştii

Băuturile răcoritoare conţin urme de alcool. Mai exact, în compoziţia băuturilor Coca-Cola şi Pepsi, au fost descoperite cantităţi de alcool de până la 10 miligrame pe litru. Descoperirea a fost făcută în urma unor teste realizate de Institutul Naţional de Consum din Franţa. Mai mult, specialiştii susţin că şi anumite sortimente de pâine conţin alcool.

RomaniaTV.net
28 iun. 2012, 07:09
ALCOOL, descoperit în băuturile Coca-Cola şi Pepsi. Vezi ce spun specialiştii

Reprezentanţii celor două companii îşi apără, însă, produsele. Un director al Coca-Cola susţine că urmele de alcool pot proveni din procesul de fabricaţie. Un purtător de cuvânt al Pepsi a recunoscut că există posibilitatea ca băutura răcoritoare să conţină urme de alcool din cauza ingredientelor, chiar dacă reţeta produsului nu se bazează pe alcool.

Ambele companii susţin că fructele naturale folosite în prepararea băuturilor pot fermenta şi produce alcool în cantităţi mici.

Pot spune, cu certitudine, că această cantitate de alcool nu este periculoasă şi explicaţia dată de producători este una plauzibilă. 10 miligrame de alcool etilic, fiind singurul alcool alimentar, de origine agricolă pentru că provine din fructe, în aceste cantităţi nu este periculos nici măcar pentru copii. Un consum zilnic din acest suc nu ne afectează„, a declarat la România TV, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Mai mult, o altă opinie din rândul specialiştilor este aceea că şi pâinea ar conţine alcool.

Nu toată pâinea are alcool. Nu se introduce alcool în pâine, ci numai în pâinea de calitate superioară, cea feliată şi ambalată. În ambalaj se inserează o cantitate la fel de mică de alcool etilic de origine agricolă care contribuie la menţinerea unei atmosfere aseptice, adică previne mucegăirea pâinii. După desfacerea ambalajului, acest alcool se evaporă foarte rapid, nu are nicio influenţă asupra consumatorului„, a adăugat Mencinicopschi.