Adele, o gravidă „all-black”. Uite cum arată înainte de naştere GALERIE FOTO

Adele a ţinut secret faptul că era însărcinată până aproape de şase luni, iar acum aşteaptă cu nerăbdare ziua cea mare. Fotografii au surprins-o pe cântăreaţa în timpul unei scurte plimbări făcute cu iubitul ei şi cu căţelul lor.

RomaniaTV.net
27 sept. 2012, 17:04

După ce a anunţat că este însărcinată, Adele a stat cât mai departe de lumina reflectoarelor.

Acum, când ziua naşterii bebeluşului ei este tot mai aproape, Adele face doar plimbări scurte şi numai însoţită de partenerul ei, Simon Konecki, iar zilele trecute cei doi şi-au scos împreună căţelul, Louie, la plimbare. Prilej preţios pentru fotografi, care abia aşteptau să vadă cum mai arată cântăreaţa de 24 de ani, câştigătoare a şase premii Grammy la începutul acestui an.

Adele nu vrea să aibă nicio surpriză înainte de naştere, aşa că este foarte atentă cum se îmbracă, pentru a nu risca să contracteze vreo răceală. Ea a optat pentru o ţinută lejeră, neagră în totalitate, alcătuită din pulover, şalvari, încălţăminte sport şi o căciulă de blană. Cântăreaţa şi Simon, cu care s-a scris că s-ar fi măritat în secret, au dat o raită scurtă prin West Sussex şi au vizitat locuinţa în care se vor muta după naşterea copilului şi care este în proces de renovare.

Cei doi au luat apoi masa, iar Adele a mâncat cu siguranţă cât pentru doi, având în vedere că a reiterat recent faptul că nu are deloc o problemă cu silueta ei rubensiană: „Nu am nevoie să mă exploatez sexual pentru a vinde mai multe discuri. Eu cânt şi atât. Nu mă îngrijorează faptul că sunt supraponderală şi că sunt mult mai mare decât alte artiste”.

Vezi AICI mai multe fotografii