Accident violent în Crângaşi. Un taximetrist a intrat cu maşina într-o florărie

Un şofer de taxi a distrus, joi seara, mai multe maşini, o florărie şi a băgat spaima în mai mulţi oameni după ce a încercat o manevră neregulamentară.

RomaniaTV.net
22 nov. 2012, 20:51
Accident violent în Crângaşi. Un taximetrist a intrat cu maşina într-o florărie

Taximetristul ce cobora de pe Podul Grant spre Piaţa Crângaşi a virat stânga la primul semafor şi fără să se asigure a pătruns în intersecţie. Atunci a fost izbit violent de un BMW care circula regulamentar, scrie cancan.ro. Impactul puternic a făcut ca taxiul să fie proiectat într-o florărie aflată pe marginea drumul.

Şoferul BMW-ului nu a mai putut evita impactul şi el la rândul lui fiind împins de izbitură în alte două taxiuri aflate în colţul intersecţiei. În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Vânzătorul din florărie a scăpat ca prin urechile acului, doar cu o sperietură.