Accident pe DN 1, la Româneşti. Traficul a fost restricţionat

Traficul rutier este restricţionat, marţi dimineaţă, pe DN 1, între Bucureşti şi Ploieşti, din cauza unui accident rutier care a avut loc în localitatea prahoveană Româneşti, în eveniment fiind implicate un autoturism şi un autobuz.

RomaniaTV.net
23 apr. 2013, 06:26
Accident pe DN 1, la Româneşti. Traficul a fost restricţionat

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Dan Radu, din primele date, autobuzul nu avea călători, iar în urma impactului dintre cele două autovehicule o persoană din autoturism a fost rănită.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza producerii acestui incident rutier, potrivit Agerpres.

Traficul rutier este restricţionat în zonă pe o bandă a sensului de mers dinspre Bucureşti spre Ploieşti.