Accident pe Calea Floreasca. Şoferul băut şi pasagerul au fost răniţi VIDEO

S-a urcat băut la volan şi a lovit trei maşini. Este vorba despre un tânăr, care conducea cu 200 kilometri la oră pe Calea Floreasca. El şi pasagerul din dreapta au ajuns la spital.

RomaniaTV.net
15 sept. 2012, 05:39
Accident pe Calea Floreasca. Şoferul băut şi pasagerul au fost răniţi VIDEO

Şoferul conducea cu viteză, iar la un moment dat, a pierdut controlul volanului. A lovit trei autoturisme parcate regulamentar şi a ricoşat într-un stâlp, pe care l-a şi doborât.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest.

„Conducătorul auto, fiind testat cu aparatul alcool test, a rezultat o alcoolemie de 0,46 mg litru vapori de alcool pur în aerul expirat. Se întocmeşte un dosar de cercetare, urmând a se stabili toate cauzele producerii accidentului”, a declarat Burcă Gabriel, comisar şef.

Unul dintre prietenii şoferului a reacţionat violent la vederea camerelor de filmat.

Un pasager din maşină a rămas blocat între fiarele contorsionate şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare. Apoi a fost transportat la spitalul Floreasca, împreună cu şoferul.