Absolvenţii care vor indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze în 60 de zile de la absolvire

Absolvenţii care doresc să beneficieze de indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze, în 60 de zile de la absolvire, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă de care aparţin şi să facă dovada că nu au reuşit să se angajeze, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

08 iul. 2013, 15:20
Absolvenţii care vor indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze în 60 de zile de la absolvire

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează absolvenţii care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii că pot beneficia de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită prin programe care asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea, specializarea, facilităţi financiare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, scrie Mediafax.

Absolventii pot beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă sau la un furnizor de servicii specializate acreditat, dacă nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului şi nu realizează venituri sau obţin, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.

Potrivit ANOFM, de la începutul anului, s-au înregistrat ca şomeri 8.973 de absolvenţi, dintre care 770 sunt indemnizaţi.

Astfel, din 3.970 de absolvenţi înregistraţi în iunie, 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466, din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar 100, din învăţământul universitar.

În prima parte a lunii iulie, au fost înregistraţi 1.650 de absolvenţi, dintre care 1.446 de învăţământ liceal şi post-liceal, 130 de învăţământ primar, gimnazial şi profesional şi 74 de învăţământ universitar.