Un bărbat din Germania a reuşit să prindă cel mai mare halibut din Oceanul Atlantic în timpul unei excursii de pescuit în Norvegia. Cu toate că a a crezut că acul undiţei a rămas prins de un submarin, pescarul a scos la suprafaţa un peşte de 232 de kilograme, mai greu ca o gorilă, pe care ulterior l-a donat unor comercianţi locali.
Marco Liebenow, un bărbat din Germania, a reuşit să prindă cel mai mare halibut din Oceanul Atlantic în timpul unei partide de pescuit oceanic în Norvegia. Astfel, el a reuşit să captureze o adevărată bestie care cântăreşte peste 230 de kilograme, potrivit NY Daily News.
Citeşte şi A mers la pescuit şi s-a întors cu un MONSTRU de 194 de KILOGRAME – FOTO
Cu toate că la început a glumit spunând că undiţa a rămas prinsă de un submarin, pescarul a avut nevoie de 90 de minute pentru a aduce captura pe vas. Când aceasta a fost aproape de ambarcaţiune, mai mulţi prieteni au folosit o sfoară pentru a lega halibutul de aproape trei metri. În prezent, el aşteaptă omologarea recordului, fiind mândru de reuşita sa.
Citeşte şi Inedit: A fost capturat cel mai BĂTRÂN PEŞTE din lume, un adevărat MONSTRU al ADÂNCURILOR FOTO
Chiar dacă ar fi putut să mănânce din acel peşte un an, bărbatul a decis să doneze captura unor comercianţi locali.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20