825 de LIRE pe lună pentru un apartament DEZASTRUOS. Tu ai locui aici? GALERIE FOTO

O agenţie imobiliară din Marea Britanie cere o chirie de 825 de lire pentru un apartament din Londra. Cu toate acestea, pe site-ul companiei au apărut o serie de fotografii care arată cât de neîngrijită este locuinţa. Imaginile au speriat orice posibil chiriaş.

19 mart. 2013, 15:19

O agenţie de imobiliare trebuie să facă tot posibilul pentru a atrage viitorii clienţi. Cu toate acestea, pe timp de criză, când posibilităţile financiare ale oamenilor au scăzut, o agenţie din Marea Britanie cere fabuloasa sumă de 825 de lire pe lună pentru un apartament deosebit de murdar şi de neîngrijit.

Citeşte şi Presa britanică: Sute de mii de moldoveni se pregătesc să migreze în Anglia cu paşapoarte româneşti

Citeşte şi Plantele de apartament şi beneficiile lor

Apartamentul din Londra este promovat cu o serie de fotografii teribile care arată dezordinea actualilor locatari. De la ziare aruncate pe jos, la vase murdare în bucătărie, imaginile prezintă proastele obiceiuri ale chiriaşilor.

Fotografiile apartamentului cu un singur dormitor din cartierul londonez Deptford Broadway au apărut pe site-ul Rightmove.com, fiind prezentat drept „cadrul ideal pentru un cuplu tânăr”. Printre principalele calităţi ale locuinţei, agentul vorbeşte despre un apartament „luminos şi aerisit cu podele de lemn”. Din păcate, în fotografii nu se simte nimic din starea pe care vrea să o prezinte vânzătorul.

Citeşte şi Chiriile la apartamentele din Capitală au CRESCUT cu până la 2% în februarie

Chestionat de jurnaliştii Daily Mail, purtătorul de cuvânt al agenţiei spune că fotografiile sunt temporare şi au fost cele mai bune imagini pe care a putut să le facă în momentul în care a ajuns la faţa locului, cu toate că le-a cerut actualilor chiriaşi să facă curăţenie.

„Fotografii noi vor apărea pe site în momentul în care spaţiul va fi eliberat şi curăţat. Ne cerem scuze dacă am lăsat o impresie proastă privind această locuinţă care nu reflectă înaltele noastre standarde”, a declarat un angajat al agenţiei imobiliare Coopers Lettings.

Citeşte şi Ponta îndeamnă Marea Britanie să nu se teamă de o „invazie” de imigranţi români: Vor fi prea ocupaţi