77% din absolvenţii promoţiilor 2011-2012, înscrişi la proba de luni a Bacalaureatului

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, luni, că nu are nicio emoţie în privinţa modului de desfăşurare a examenului de Bacalaureat. La acest examen s-au înscris 199.272 de candidaţi, dintre care 154.367 de elevi din promoţia 2012 şi 44.905, din promoţia anterioară.

RomaniaTV.net
11 iun. 2012, 09:27
77% din absolvenţii promoţiilor 2011-2012, înscrişi la proba de luni a Bacalaureatului

„Astăzi (luni – n.r.), la ora 12.00, a început examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012, cu proba A, o proba care se va desfăşura în 1.406 unităţi. Totalul celor înscrişi în această sesiune de Bacalaureat este de 199.272, din care 154.367 din promoţia curentă şi 44.905 din promoţia anterioară. Aproximativ 77% dintre absolvenţii promoţiilor 2011-2012 s-au înscris pentru susţinerea probei orale la limba română din cadrul examenului de bacalaureat care începe luni”, a declarat Liviu Pop.

„Vreau să urez succes elevilor şi să asigur presa şi pe toţi reprezentanţii societăţii civile că suntem pregătiţi pentru examenul de bacalaureat. Nu avem nicio emoţie din acest punct de vedere. Comisiile sunt pregătite, camerele video sunt achiziţionate. Personal mă voi deplasa în câteva centre de examen pentru a vedea cum stau lucrurile”, a conchis oficialul.

Potrivit ministrului, din promoţia 2012 nu s-au înscris 34.764, iar din promoţiile anterioare nu s-au înscris 27.174.

Secretarul de stat Stelian Fedorca a precizat că la proba de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română care începe luni au fost înscrişi 155.955 de candidaţi, examenul desfăşurându-se în 140 de unităţi, informează Mediafax.

De asemenea, pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă au fost înscrişi 7.769 de candidaţi, pentru proba de evaluare a competenţelor digitale, 148.990 de candidaţi, iar pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, 146.713 candidaţi.

La prima probă scrisă a bacalaureatul, la limba şi literatura română, din 2 iunie, au fost înscrişi 171.720 de candidaţi, pentru proba scrisă de limba maternă s-au înscris 7.826 de candidaţi, iar pentru ultimele probe – 183.107 şi, respectiv, 174463, a precizat secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Stelian Fedorca.

El a mai spus că una dintre cauzele pentru care mulţi elevi nu s-au înscris este aceea că la data de 30 mai aveau situaţia şcolară neîncheiată sau erau corigenţi.

Secretarul de stat a mai spus că pentru prima probă a Bacalaureatului, susţinută în intervalul 11-13 iunie, există 75 de variante de subiecte, respectiv 75 de bilete pe zi, timpul alocat fiecărui candidat pentru prezentare fiind între 10 şi15 minute.

Examenul de bacalaureat a început luni, cu proba orală la limba şi literatura română. Candidaţii care nu se prezintă la testele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.

Proba orală la limba română de la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2012 va avea loc luni, marţi şi miercuri. În perioada 13-15 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, candidaţii urmând să susţină proba la limbile croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană.

Evaluarea competenţelor digitale se va desfăşura în perioada 15-18 iunie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, între 25 şi 27 iunie. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat încep în 2 iulie cu testarea la limba şi literatura română. Candidaţi vor susţine în 3 iulie proba scrisă de limba şi literatura maternă, în 4 iulie proba obligatorie a profilului şi în 6 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.

În 8 iulie vor fi afişate rezultatele, iar în 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar în 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.