40 de ani de la accidentul aviatic din Anzi. 16 pasageri au supravieţuit mâncând cadavrele colegilor

40 de ani de la tragicul accident aviatic în care a fost implicată echipa de rugby a Uruguayului. Atât s-au împlinit de când un avion s-a prăbuşit în Munţii Anzi. 16 dintre cei 45 de pasageri au supravieţuit miraculos prăbuşirii. Ei au fost nevoiţi atunci să mănânce cadavrele celorlaţi colegi. Pentru a comemora evenimentul, ei au jucat acum un meci simbolic.

RomaniaTV.net
14 oct. 2012, 14:01
40 de ani de la accidentul aviatic din Anzi. 16 pasageri au supravieţuit mâncând cadavrele colegilor

Cei 16 norocoşi şi-au sărbătorit supravieţuirea cu ceea ce ştiu ei cel mai bine: cu mingea în mână. Meciul s-a disputat pe un teren din Santiago, capitala statului Chile.

„Mă gândesc că acum 40 de ani, la această oră, noi eram acolo când avionul se prăbuşea, iar acum nu pot sta aici fără să vorbesc despre asta cu oamenii pe care i-am vizitat. Ei simt ceva special pentru noi mai ales că facem parte dintr-o echip de rugby. Acum se află aici o delegaţie cu 200 de oameni şi este important, nu pentru că se împlinesc 40 de ani, ci pentru că aceşti 200 de oameni sunt alături de noi în fiecare an”, povesteşte Daniel Fernandez. 

La meci a fost prezent şi ministrul Apărării din Chile.

„Cred că este o întâlnire tradiţională şi trebuie să o menţinem pentru mulţi ani de acum încolo şi mai cred că este bine ce am făcut astăzi. Este o zi a reflecţiei, o zi a reflecţiei asupra vieţii aşa cum aceasta continuă. Asta este cel mai important”, a spus un alt supravieţuitor, Carlos Miguel Paez.

Pe 13 octombrie 1972, un avion care avea la bord echipa de rugby a Uruguayului s-a prăbuşit în Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina. Doar 16 dintre cei 45 de pasageri au supravieţuit. Pentru a se salva, au fost nevoiţi să se hrănească cu resturi din cadavrele celorlalţi pasageri în cele 72 de zile petrecute în sălbăticia munţilor. Momentele lor de groază au ajuns imediat în paginile cărţii „Povestea supravieţuitorilor din Anzi” şi în cadrele unui film de la Hollywood.