Un general din Armată, audiat în dosarul HOŢILOR de maşini

32 de percheziţii au fost efectuate, luni dimineaţă, în Bucureşti şi în alte cinci judeţe ale ţării. Poliţiştii caută membrii unei reţele specializate în furturile auto. Prejudiciul creat se ridică la 200.000 de euro. Printre cei audiaţi se numără şi fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Ministerului Apărării, generalul în rezervă Francisc Radici, informează România TV.

29 apr. 2013, 05:02
Un general din Armată, audiat în dosarul HOŢILOR de maşini

UPDATE: O ambulanţa a fost chemată, în jurul orei 14.00, la audierea hoţilor de maşini. Unuia dintre suspecţi i s-a făcut rău, iar medicii au venit să-i acorde ingrijiri.

Generalul în rezervă Francisc Radici este suspectat de favorizarea infractorului, după ce ar fi intermediat recuperarea de către o persoană, contra unei sume de bani, a unui autoturism furat, susţin surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax.

Persoana păgubită avea toate actele maşinii în torpedou în momentul în care autoturismul a fost furat, iar când a avizat firma de asigurări pentru a fi despăgubit nu a putut prezenta nici talonul, nici cheia de rezervă. Pentru că nu mai avea talonul, acesta a anunţat în mai multe medii că este dispus să ofere o sumă de bani pentru recuperarea maşinii furate.

Acesta ar fi fost sprijinit de Francisc Radici, care s-ar fi oferit să îl ajute. Fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei i-ar fi spus proprietarului maşinii furate ce sumă trebuie să achite, Radici luând un comision.

32 de percheziţii sunt efectuate în Capitală (19) şi cinci judeţe, respectiv Galaţi (1), Sibiu (1), Iaşi (3), Alba (1), Ilfov (7) de către poliţiştii Serviciului Furturi Auto- D.G.P.M.B., împreună cu poliţişti judiciarişti şi luptători S.A.S. din cadrul Poliţiei Capitalei şi ai celor din judeţele în care au loc percheziţii. La acţiune participă şi ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. şi luptători S.I.A.S.- I.G.P.R.„, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Acţiunea vizează destructurarea unei grupări specializate în infracţiuni de furt, în special de auto, şi înşelăciuni.

Gruparea era monitorizată din noiembrie 2012, prejudiciul creat până în prezent ridicându-se la 200.000 de euro.