17 TRENURI, ANULATE din cauza avertizării meteo de ninsori şi vânt

CFR Călători a anulat, pentru miercuri şi joi, 17 trenuri de pe raza Sucursalelor de Transport Feroviar de Călători Constanţa, Galaţi şi Bucureşti din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic, compania precizând totodată că celelalte trenuri pot avea întârzieri.

RomaniaTV.net
19 dec. 2012, 14:50
17 TRENURI, ANULATE din cauza avertizării meteo de ninsori şi vânt

CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic, trenurile de pasageri pot avea întârzieri, circulaţia feroviară desfăşurându-se în condiţii de iarnă. De asemenea, precizează compania, pentru zilele de miercuri şi joi, s-a luat decizia anulării unor trenuri de pe raza Sucursalelor de Transport Feroviar de Călători Constanţa, Galaţi şi Bucureşti, în vederea preîntâmpinării unor situaţii nedorite.

Astfel, miercuri au fost anulate patru trenuri: 8214 – care circula pe relaţia Galaţi-Feteşti, trenul 8021 (Bucureşti Obor – Călăraşi), trenul 8204, care circula de la Feteşti la Buzău, şi trenul 8203 (Buzău – Feteşti).

Joi, nu vor circula alte 13 trenuri, respectiv 8030, de pe ruta Constanţa – Feteşti, 8039 (Feteşti – Constanţa), trenurile 8572, 8574, 8576 de pe ruta Feteşti – Slobozia Veche, trenurile 8573, 8575, 8577, care circulă pe relaţia Slobozia Veche – Feteşti, 8014 (Feteşti – Bucureşti Obor), 8013 şi 8017 (Bucureşti Obor – Feteşti), 8022 (Ciulniţa – Bucureşti Obor) şi trenul 8213 (Feteşti -Galaţi).

CFR Călători fac apel la pasageri ca, înainte de călătorie, să se informeze despre starea vremii şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri de trenuri produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare meteo COD GALBEN de vânt puternic şi ninsori, valabil în intervalul 19 decembrie, ora 2.00 – 20 decembrie, ora 20.00.